vineri, 3 ianuarie 2014

Lecţiile publice susţinute la programul de masterat Studii filologice și spiritualitate creștină (USM)

În acest an de învăţământ 20 de masteranzi s-au înscris la programul Studii filologice și spiritualitate creștină din cadrul Facultății de Litere a Universităţii de Stat din Moldova. Pentru una dintre disciplinele studiate, Axiologia educației creștine, predată de prot. Octavian Moşin, doctor în teologie, masteranzilor li s-a propus să susțină lecții publice în instituțiile de învățământ preuniversitar, în care este predată religia.


Masteranzii au răspuns cu toată seriozitatea acestei propuneri. Fiecare și-a ales o temă, pe care a abordat-o minuțios. Pe lângă tratarea profundă a temei propuse,  masteranzii trebuiau să țină cont și de vârsta auditoriului. Dar străduințele lor nu au fost zadarnice. Toți ei au reușit să se prezinte în fața elevilor cu prelegeri consistente și interesante.

Astfel, părintele Iov Cristea le-a vorbit elevilor de la liceul ”I.L. Caragiale” din or. Orhei despre cea de-a 4-a poruncă din Decalog – despre ziua de odihnă, cum trebuie ea să fie cinstită. Despre cinstirea sărbătorilor a vorbit și Pr. Serghei Slanină la liceul din s.Lăpuşna, r. Hâncești. El a prezentat lecția cu tema "Sărbătorile Sfinţilor Arhangheli şi a Sfintei Cruci".

Elevii de la gimnaziul din s. Drăguşeni, r. Străşeni au ascultat lecția "Păcatul - ruperea de la Dumnezeu", susținută de pr. Marcel Zgureanu. Natalia Lozan le-a vorbit elevilor de la Liceul de limbi moderne şi management din Chişinău despre viața și slujirea Apostolului Andrei, cel întâi chemat. O altă masterandă, Natalia Plugariov, a susținut la același liceu  ora cu tema "Faptele bune si rele". Despre răspândirea creștinismului la strămoșii noștri prin sfântul Apostol Andrei le-a povestit liceenilor din Sângerei Pr. Petru Butnaru. Cristina Balan i-a inițiat pe elevii de la şcoală medie Nr.59 ”George Coşbuc” din Chişinău în Taina Sfântului Maslu. Diana Agachi a abordat în fața copiilor de la Liceul republican cu profil real din Chişinău tema Posturilor din cursul anului bisericesc.

Tema Postuluui a fost abordată și de masteranda Mariana Foltea, care vorbind în fața elevilor de la liceul “Mihai Eminescu”, Chișinău a pus accentul pe milostenia,  ce trebuie să o facă creștinul care postește. Ana Mamaliga și Alexandru Scutaru au discutat cu liceenii  din s. Ruseştii Noi, r. Ialoveni despre sărbătorile de iarnă, referindu-se, în special, la aspectul lor creștin. Anastasia Radu-Tataru și Irena Colesnic au susținut o inspirată prelegere despre  Viaţa Maicii Domnului în Templul în Fața elevilor de la Liceul teoretic „G. Meniuc” din Chişinău. Constantin Jitariuc le-a vorbit elevilor de la liceul „N.Gogol” din or. Ungheni despre"Sfintele taine".

Fiecare ţară ortodoxă tinde să aibă o continuitate spirituală. Anume prin studierea religiei în şcoli, această tendinţă poate fi susţinută şi protejată de Biserică. Prin predarea religiei în şcoli, copilul învaţă ce este familia, cunoscută drept celula societăţii, pentru că aceasta este “biserica cea mică”, casa iubirii. Acolo se formează viziunile micului credincios. Şi tot de acolo porneşte societatea. Păstrarea acestei tendinţe reprezintă misiunea învăţământului religios, în care sperăm că după absolvirea programului se vor implica activ şi aceşti masteranzi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu