luni, 16 iunie 2014

Masteranzii de la programul „Studii filologice şi spiritualitate creştină” au susținut tezele

După doi ani de studii, masteranzii de la Facultatea de Litere, USM, au susținut tezele de masterat.

S-a propus un program nou, ce studiază filologia prin prisma spiritualității creștine, iar majoritatea celor care au pledat pentru acest masterat sunt absolvenții instituțiilor teologice.

luni, 2 iunie 2014

La mulţi şi binecuvântaţi ani părintelui Octavian Moșin!


Pentru toţi acei care trec pragul Bisericii “Întâmpinarea Domnului” a Universităţii de Stat din Moldova, fie pentru prima dată, fie duminică de duminică, sărbătoare de sărbătoare, părintele Octavian Moşin este un adevărat sprijin şi îndrumător în cele duhovnicești, iar fiecare întâlnire cu sfinţia sa, este un prilej de zidire, o sămânţă a gândului roditor şi un îndemn spre fapta cea bună.