luni, 21 iulie 2014

ATENȚIE! Universitatea de Stat din Moldova propune burse pentru programe de master creştine

Al treilea an consecutiv Universitatea de Stat din Moldova propune programe de master cu caracter creștin. Câteva facultăți au propus programe separate pentru cei interesați de spiritualitatea creștină.

Programe:
Studii filologice și spiritualitate creștină, Facultatea de Litere;
Consiliere educațională și spirituală, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației;
Istoria și cultura religiilor, Facultatea de Istorie și Filosofie.

Peste cincizeci de masteranzi au urmat cursurile în anul universitar 2013/2014, dintre care 21 au absolvit programul, susținânt tezele de masterat.

miercuri, 9 iulie 2014

Studii Filologice și spiritualitate creștină – un program de anvengură și pionerat, realizat cu brio în cadrul masteratului de la USM


În conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la organizarea examenului de finalitate a studiilor superioare de licenţă, ciclul I, şi a tezelor de master de către absolvenţii Facultăţii de Litere a Universităţii de Stat din Moldova, în baza ordinului nr. 214 din 29 martie 2014 al Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova, cu privire la aprobarea preşedinţilor comisiilor pentru examenul de licenţă şi a tezelor de master, prin ordinul rectorului USM din luna mai 2014, a fost desemnată Comisia pentru susţinerea tezelor de master în următoarea componenţă: